Cum am aflat ca am scolioza...

In februarie 2001 am implinit 14 ani. Eram un copil studios si cuminte, dar care isi petrecea destul de mult timp alergand si facand giumbuslucuri pe partia de schi. Pe la sfarsitul iernii mama a zis intr-o doara ca parca stau cu un umar mai stramb. Nu cumva am cazut la schi? Sau o fi de la prea mult scris? Tata a repezit-o sa nu mai streseze copilul cu idei de mama ultragrijulie si toata povestea a fost uitata. Noroc ca in vara m-am luat la tranta cu fratele mai mic, dar mai puternic, si am ajuns la ortopedie suspecta de o luxatie de cot. Dupa ce mi-au examinat cotul pe toate partile, cei 2 medicii de garda la spitalul unui mic orasel de munte au ajuns la concluzia ca nu am nimic si pot merge linistita acasa. Mama, daca tot am facut degeaba drumul pana la spital, si-a amintit de vechea ei suspiciune si i-a pus pe doctori sa-mi examineze coloana. Cei doi medici erau proaspat veniti din Rusia si vorbeau stalcit romaneste, asa ca tot ce am inteles a fost: scolioza, operatie, nu facem noi asa ceva, Bucuresti.
Familia mea neavand pana atunci vreo legatura cu bolile si spitalele, tot ce stiam eu din auzite se rezuma la o singura idee. Daca te trimit la Bucuresti, trebuie sa fie grav.
Am mers acasa si am plans pana am ramas fara lacrimi. Dupa vreo 2 ore de bocit in bratele maica-mii, care nu mai stia ce sa-mi faca, saraca, ni s-a aprins amandurora beculetul. Ne-am prostit? Plangem ca pica drobul de sare?
Am inceput sa dam telefoane sa aflam care este cel mai renumit ortoped din Targu-Jiu, resedinta mandrului nostru judet, ca sa mergem sa mai cerem o opinie.
Am facut o programare si ne-am prezentat la spital. M-a examinat doctorul respectand toate elementele enuntate de mine in postul de mai jos, mai putin radiografiile. Era clar ca am scolioza, insa la Targu-Jiu nu ma puteam trata. Mi-a explicat insa ca exista tratamente in functie de gravitatea bolii, incepand cu gimnastica medicala si terminand cu interventia chirurgicala.Mi-a dat o trimitere catre Spitalul de Ortopedie Foisorul de Foc din Bucuresti, unde m-am prezentat pe 11 septembrie.
La americani cadeau zgarie-nori, mie urma sa mi se schimbe total stilul de viata.
Dupa ce am stat 6 ore la coada si am lesinat de emotii si pentru ca refuzasem sa mananc micul dejun la 5 dimineata cand am plecat de acasa, am reusit sa intru la doctorul care mi-a supravegheat boala de atunci si pana azi. Un om extraordinar, care pe langa inalta pregatire si profesionalism de care da dovada, a stiut cum sa ma motiveze sa nu renunt la tratament.
Mi-a facut examenul clinic si radiografii. Concluzia? Aveam 2 curburi...una la nivel toracal, de 43 de grade si una la nivel lombar, de 28, ceea ce nu era o situatie tocmai ideala. Urmatorul pas..alegerea tratamentului,dar despre asta va voi povesti cu alta ocazie.
Pana atunci, fiti drepti!